Loading

INFORMAŢIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în

Direct News Source

INFORMAŢIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința Guvernului României din 29 august 2018

I. PROIECTE DE LEGE
1. PROIECT DE LEGE privind transmiterea unei părţi din imobilul Grindul Lupilor, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei '' Delta Dunării '', aflată în subordinea Ministerului Mediului, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
2. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/2013 pentru aderarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la Asociaţia Internaţională a Înaltelor Jurisdicţii Administrative, pentru aderarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la Organizaţia Europeană a Serviciilor Penitenciare şi Corecţionale-EuroPris, pentru aderarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la Registrul European al Comerţului, pentru aprobarea plăţii unor contribuţii ale Ministerului Justiţiei, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte

II. ORDONANŢE
1. ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune
2. ORDONANŢĂ pentru modificarea și completarea ordonanței Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice
3. ORDONANȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică
4. ORDONANȚĂ privind reglementarea unor măsuri în domeniul inspecției economico-financiare afectuate de Ministerul Finanțelor Publice
5. ORDONANȚĂ pentru prorogarea termenului prevăzut la art.III din Legea nr.352/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier
6. ORDONANȚĂ pentru completarea articolului 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
7. ORDONANȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.26/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr.51/1999 privind investigația tehnică a accidentelor și incidentelor din aviația civilă
8. ORDONANȚĂ privind gestionarea fondurilor externe nerambursabile acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne
9. ORDONANȚĂ pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020

III. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE privind completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr.720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespuzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate
2. HOTĂRÂRE privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
3. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr.2b)¹ la Hotărârea Guvernului nr.172/2003 privind adaptări instituţionale în perspectiva aderării României la NATO, inclusiv organizarea şi funcţionarea reprezentării României la Cartierul general al NATO şi la Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa-SHAPE
4. HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Pavilion de Medicină Operaţională-Politraumă în cazarma 1053 Craiova"
5. HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii din cadrul unui imobil aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situat în municipiul Bucureşti, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora şi pentru actualizarea anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
6. HOTĂRÂRE pentru modificarea Anexelor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice
7. HOTĂRÂRE pentru completarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice
8. HOTĂRÂRE privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ''Secţiunea 2A Ogra-Câmpia Turzii pe teritoriul localităţilor Bogata, Cheţani, Cucerdea, Cuci, Iernut, Luduş şi Ogra din judeţul Mureş şi pe teritoriul localităţii Luna din judeţul Cluj din cadrul obiectivului de investiţii de interes naţional ''Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea'', aflate pe raza localităţii Luduş din judeţul Mureş
9. HOTĂRÂRE privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ''Reabilitare DN 76 (E79) Deva-Oradea km 0+000-km 184+390'', sector Ioneşti-Vârfurile km 55+425-km 69+350
10. HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr.16 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
11. HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr.16 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
12. HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr.16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
13. HOTĂRÂRE privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Amenajarea râului Ampoi şi a afluenţilor săi în zona oraşului Zlatna" cuprins în "Proiectul nr. 2 - Program-pilot pentru reabilitarea zonelor fierbinţi Zlatna şi Copşa Mică" din cadrul Memorandumului aprobat în şedinţa Guvernului din 12 ianuarie 2006 pentru aprobarea unor împrumuturi de până la 1.441.000.000 euro în perioada 2006-2009, pentru finanţarea investiţiilor prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
14. HOTĂRÂRE privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional ''Perdele forestiere de protecţie a Autostrăzii A2, judeţul Constanţa, poziţiile kilometrice:182+183-182+823;183+183-183+983;184+503-185+723;185+963-186+403;186+663-187+583;188+123-189+443;191+583-192+123;192+483-194+163;194+843-195+363;196+103-196+863;197+183-197+363;199+403-199+903, de pe raza localităţilor Medgidia, Ciocârlia şi Murfatlar, judeţul Constanţa''
15. HOTĂRÂRE privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional ''Perdele forestiere de protecţie a Autostrăzii A2, judeţul Constanţa, poziţiile kilometrice: 200+403-202+083;202+403-203+863;204+163-204+423;205+323-206+023;206+683-207+003;207+463-207+983; 208+443-209+183;209+743-210+223; 210+923-211+923, de pe raza localităţilor Bărăganu, Cumpăna, Murfatlar şi Valu lui Traian, judeţul Constanţa''
16. HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Integritate
17. HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Autorităţii Naţionale Fitosanitare şi transmiterea acestuia în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
18. HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea ''CONVERSMIN '' S.A Bucureşti, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
19. HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Chiheru de Jos, judeţul Mureş
20. HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş
21. HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Aiton, judeţul Cluj
22. HOTĂRÂRE pentru actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Instituţiei Prefectului-Judeţul Bistriţa-Năsăud din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
23. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor
24. HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții de interes național și utilitate publică "Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă-București"
25. HOTĂRÂRE privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor în tări terțe, aferentă Programului național de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018
26. HOTĂRÂRE privind aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2018 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea CALORGAL SA Galați
27. HOTĂRÂRE privind aprobarea unor măsuri pentru realizarea stocurilor de siguranță ale Sistemului electroenergetic național în ceea ce privește combustibilul lignit
28. HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Ploiești-Brașov

IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea raportului negocierii Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România - Cofinanţare UE pentru dezvoltare rurală 2014-2020), în valoare de 450 milioane euro;
- aprobarea textului negociat al Contractului de finanţare;
- aprobarea semnării Contractului de finanţare şi acordarea împuternicirii de semnare ministrului finanţelor publice
2. MEMORANDUM cu tema: Acordul de principiu privind contractarea de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a două împrumuturi, unul în valoare de 50 milioane EUR, pentru sprijinirea reabilitării, consolidării şi reconstrucţiei unor clădiri aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al doilea în valoare de până la 40 milioane EUR pentru sprijinirea reabilitării, consolidării şi reconstrucţiei unor clădiri aparţinând Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, ambele împrumuturi urmărind întărirea capacităţii operaţionale şi de răspuns ale acestor structuri în situaţii de urgenţă
3. MEMORANDUM cu tema: Cloud-ul Guvernamental
4. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii Înţelegerii între Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Resurselor Umane din Ungaria privind colaborarea în domeniul educaţiei pentru perioada 2018-2022
5. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea unui număr de 20 posturi în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier-I.S.C.T.R, unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor
6. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea organizării de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante în Consiliul Economic şi Social
7. MEMORANDUM cu tema: Stabilirea modalităților de gestionare a unor problematici transsectoriale în negocierile curente de la nivelul Consiliului UE, precum și în perspectiva pregătirii președinției româniei la Consiliul UE

This press release was sourced from Romania's Government on 29-Aug-2018.